Luni, 10 august 2015
 Arhiva Stiri
Lansare de carte „Să înțelegem medierea. Medierea, unealtă pentru societatea civilă” - Volumul al 3-lea

Lansare de carte
„Să înțelegem medierea.
Medierea, unealtă pentru societatea civilă”
Volumul al 3-lea

- Culegere de spețe în mediere comentate -

Sâmbătă 22 august 2015, ora 11:30
Predeal, Hotel Carpați


Sâmbătă 22 august 2015 va avea loc lansarea culegerii de spețe în mediere comentate „Să înțelegem medierea”. Evenimentul va avea loc în cadrul ediției a III-a a evenimentului „Mentor Mediare” (stagiu-maraton gratuit de formare profesională continuă pentru mediatori), începând cu ora 11:30.

La eveniment vor participa co-autorii: Aurora Cîrlig, Rodica Cociu-Anghel, Petre Ene, Lidia Frunză, Victoria Graur, Anca Iacob, Gabriela Ichim, Ramona Kreuziger, Mugur Mitroi, Valentin Naicu, Violeta Maria Pop, Valentina Popescu, Valentin Trifescu, Florica Chivu, Mădălina Mitroi, Ana Ruxandra Stanciu, Mihaela Văduva, Marina-Ioana Alexandru - mediatori profesioniști din cadrul Uniunii Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.).

Aflată deja la al 3-lea volum, culegerea de spețe comentate reprezintă demersul unor mediatori cu ani de practică în domeniul medierii de a aduce în atenția publicului și profesioniștilor români experiența și bagajul lor informațional, prezentate pe înțelesul tuturor și dezvăluind în esență munca unui mediator.

  • Exemple de spețe mediate din toate domeniile vieții curente
  • Tehnici de mediere aplicate în situații neconvenționale
  • Comentarii asupra particularităților cazurilor

Autorii au pornit de la premisa că managementul conflictului a devenit o necesitate pentru fiecare dintre noi, în condițiile în care conflictul este un factor permanent al existenței și evoluției sociale. Medierea este calea care oferă acest răspuns unei probleme curente a societății: severa lipsă de comunicare.



 
© Uniunea Centrelor de Mediere din Romania