Luni, 18 noiembrie 2013
 Arhiva Stiri
Comunicat de presa STARS 18 nov. 2013 - Mediatorii se implica in rezolvarea conflictului dintre medici si guvernanti

S.T.A.R.S. - Social Training and Antreprenorial Research Society
www.starseu.eu

 

Mediatorii se implică în rezolvarea conflictului dintre medici și guvernanți

 

București, 18 noiembrie 2013 – Asociația Mediatorilor S.T.A.R.S. își oferă expertiza și resursele pentru a media conflictul dintre Coaliția Profesioniștilor din Sănătate și Guvernul României.

 

Asociația Mediatorilor S.T.A.R.S adresează Coaliției Profesioniștilor din Sănătate, Ministerului Sănătății și Ministrului Delegat pentru Dialog Social invitația oficială de a apela la serviciile sale pentru a iniția procedura medierii.

S.T.A.R.S. își asumă responsabilitatea implicării sociale pentru ca acest conflict să se încheie înainte ca societatea să fie pusă în situația de a-i suporta consecințele.

Încetarea activității în sistemul de sănătate poate afecta grav persoanele cele mai vulnerabile, pacienții.

S.T.A.R.S. consideră că un eveniment cu un impact social atât de mare poate fi evitat prin contribuția profesioniștilor în mediere.

Practica medierii a demonstrat că poziții aparent ireconciliabile și dispute cu încărcătură mare de tensiune își pot găsi rezolvarea prin contribuția specialiștilor în gestionarea conflictelor și în comunicare, imparțiali și neutri; aceștia sunt mediatorii.

Pozițiile publice ale părților implicate în acest conflict indică faptul că există premisele ajungerii la o înțelegere prin mediere, prevenind, astfel, declanșarea grevei în sistemul de sănătate.

Asociația mediatorilor S.T.A.R.S. are specialiștii, resursele, capacitatea și disponibilitatea de media conflictul dintre personalul din sistemul sanitar și Guvern.

Despre S.T.A.R.S.

S.T.A.R.S. Social Training and Antreprenorial Research Society, afiliată Uniunii Centrelor de Mediere din România, a fost înființată cu scopul de a promova pacea socială prin încurajarea metodelor alternative de soluționare a disputelor, dar și prin promovarea inițiativei antreprenoriale, ca o metodă de evoluție individuală și socială. S.T.A.R.S. este o organizație puternică prin experiența relevantă și dedicarea membrilor săi, mediatori de profil înalt, profesioniști în domeniul juridic, antreprenori, profesori, reprezentanți ai societății civile.

 

Mugur Bogdan Mitroi
Președinte S.T.A.R.S.
office@starseu.eu
www.starseu.eu



 
© Uniunea Centrelor de Mediere din Romania