Miercuri, 1 octombrie 2008
 Arhiva Stiri
Mesajul Domnului Constantin-Adi Gavrilă, Preşedintele UCMR


Uniunea Centrelor de Mediere din România organizează în acest an cel de-al doilea Congres al său în perioada 19-20 septembrie 2008 la Bucureşti.

De foarte mulţi ani parcurgem perioada de provizorat a instituţiei medierii în România. Apariţia Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a coincis cu trecerea de la faza incipientă a profesiei constând în proiecte specializate şi programe pilot iniţiate de diferite instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale la etapa de implementare a dispoziţiilor legale prevăzute de lege.



Publicarea primului tablou al mediatorilor autorizaţi în acest an a reprezentat o piatră de temelie pentru sistemul profesional al medierii în România. Momentul acesta este memorabil deoarece avem ocazia deosebită de a intra în perioada care probabil se va numi naşterea efectivă a profesiei de mediator în România.  

Încă de la constituirea sa, federaţia Uniunea Centrelor de Mediere din România a cultivat permanent cea mai importantă valoare a medierii care există în potenţialul său nu numai de a genera soluţii la problemele oamenilor dar şi de a-i schimba pe oameni înspre cele mai bune versiuni ale lor.

Orice instituţie îşi formează oamenii, îşi creează o cultură proprie care să motiveze, să stimuleze profesionalismul. Nu este suficient insa numai atât. Federaţia UCMR trebuie să fie preocupată de comunitatea  pentru care prestează servicii, regândirea structurii valorilor sociale prin promovarea dialogului colaborativ putând conduce la o lume mai corectă şi mai paşnică.

Lucrările celui de-al doilea Congres al Uniunii Centrelor de Mediere din România vor avea loc la Rin Grand Hotel din Bucureşti, partener al UCMR în organizarea evenimentului.

Acest Congres reprezintă oportunitatea de a mediatiza modalitatea în care mediatorii îşi înţeleg responsabilitatea socială. Pentru acest lucru am invitat la congres personalităţi cu renume atât din ţară cât şi din străinătate pentru o promovare pe măsură a instituţiei medierii din România.

Sper să ne întâlnim cu toţii la Bucureşti la acest important eveniment din domeniul medierii care va excela prin valoarea şi amploarea sa şi care sperăm că va deveni un moment de referinţă pentru dezvoltarea profesiei de mediator în România.


 
© Uniunea Centrelor de Mediere din Romania